Oups!

Totul este aproape gata!

Timpul de încarcare este neobișnuit de mare
Această problemă poate fii cauzată de o conecțiune slabă la internet
sau de downloadarea fișierelor cache la prima accesare a website-ului

Despre noi

Afla mai multe despre facultatea de business

Facultatea de Business face parte din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, universitate cu o tradiție veche ce depășește granițele Europei. Facultatea de Business a fost înființată în anul 1992 sub numele de Transylvania Business School, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și cu aportul organizațional al Biroului Rectoral.

In 1992, Școala de Înalte Studii Postuniversitare Transylvania Business School a funcționat în cadrul Facultății de Științe Economice. Scopul inițial a fost de a oferi o pregătire postuniversitară de 2 ani, cu titlul de master în Administrarea Afacerilor pentru absolvenții altor specializări decât cele economice, care au fost interesați de o bună pregătire în administrarea afacerilor.

O contribuție considerabilă la inițierea și dezvoltarea proiectului a fost adusă de prestigioase universități occidentale (Nottingham Trent University, Athens University of Economics and Business, Technical University of Lisbon) care au oferit sprijinul și experiența lor în pregătirea personalului facultății, pentru obținerea cunoștințelor necesare și utilizarea metodelor moderne de predare, bazate pe un puternic și avansat suport informațional. Dezvoltarea școlii și diversificarea activității didactice au fost posibile datorită experienței și cunostințelor dobândite în urma cooperării strânse, atât în domeniul științific cât și în cel didactic, cu alte universități. Toți acești factori au contribuit la o importantă schimbare în 1994, într-o instituție de învățământ superior cu denumirea de facultate, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, ea funcționează la nivel de facultate, masterat și doctorat.

Numele de Transylvania Business School a fost schimbat în 1996 în Facultatea de Business, structurile și obiectivele rămânând aceleași. Ideea principală care a stat la baza înființării Facultății de Business a fost necesitatea orientării programului de pregătire către cerințele practice ale mediului de afaceri. Din aceste motive, planul de învățământ a fost permanent actualizat în concordanță cu nevoile reale, utilizând metode interactive care îmbunătățesc creativitatea studenților și abilitatea lor de a se adapta condițiilor mediului de afaceri în permanentă schimbare.

Dezvoltarea continuă a Facultății de Business a determinat o creștere a numărului de studenți de la 34 în anul universitar 1995-1996 la aproximativ 2200 în anul universitar 2009, studenți care la terminarea studiilor au avut o specializare în Administrarea afacerilor.

Facultatea de Business a primit acreditarea finală pentru specializarea Administrarea afacerilor prin Hotărârea Guvernului României nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate. Până în anul universitar 2004-2005 programul s-a desfășurat conform structurii 4+1 (patru ani de licenta plus un an de masterat). Datorită alinierii Universității Babeș-Bolyai la procesul Bologna, implicit și a facultății noastre, începând cu anul universitar 2005-2006, programul se desfășoară după structura: 3+2+3 (trei ani de licență plus doi ani de masterat plus trei ani de doctorat). Facultatea de Business oferă cursuri pe domeniul licență Administrarea afacerilor, în specializările Administrarea afacerilor și Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate și pe domeniul master, în specializările Administrarea afacerilor și Management hotelier.

Facultatea de Business își pregătește studenții dintr-o multiplă perspectivă (profesională, etică, artistică, sportivă) astfel încât să devină buni actori sociali pe piața competitivă de mâine. În această ordine de idei, în cadrul facultății noastre se desfășoară diverse proiecte și activități extrașcolare derulate prin Asociația Studenților de la Business (A.S.B.), Clubul de Dezbateri Academice B2B al Facultății de Business, Cercul de Marketing Turistic, Corul Ad Augusta, echipa de fotbal și echipa de baschet.

Facultatea de Business este prima institutie de invatamant superior care ofera studii in profilul de business din Romania fiind infiintata in 1994 cu ajutorul Nottingham Trent University, Athens University of Economics and Business si Techinical University of Lisbon.

In cei aproape 20 de ani de existenta Facultatea de Business s-a dovedit a fi una dintre cele mai dinamice facultati din Romania culminand in anul 2010 cu conferirea titlului de Facultatea Anului in Romania.

Facultatea de Business si-a confirmat deja utilitatea pentru peste 18.000 de tineri care s-au lansat in lumea afacerilor.

Facultatea de Business ofera studentilor cunostiintele si competentele necesare pentru o cariera de succes in domeniul afacerilor, precum si capacitatea de autoperfectionare continua. Acest lucru este posibil prin intermediul a doua programe de nivel licenta Administrarea Afacerilor (in limba romana si in limba engleza) si Administrarea Afacerilor in Servicii de Ospitalitate (in limba romana si in limba engleza), precum si prin intermediul a patru programe de masterat  Administrarea Afacerilor, International Business Administration, Management Hotelier și Business Administration in International Hospitality and Tourism.

Viata economico-sociala ne demonstreaza ca specializarile oferite de catre facultatea noastra au o cautare din ce in ce mai mare. Absolventii si chiar studentii nostri sunt printre aceia care isi gasesc usor un loc de munca. Din aceste motive suntem indreptatiti sa credem ca orientarea spre afaceri in general, respectiv spre administrarea acestora in special, este o profesiune de viitor.

Decan, Conf. univ. dr. Valentin TOADER

Misiune, viziune și valori

Misiune

Crearea, împreună cu partenerii noștri din mediul de business, sectorul public și ONG-uri, a cunoștințelor, atitudinilor și abilităților care sporesc cu adevărat impactul activităților educaționale, de cercetare și antreprenoriale.

Viziune

Promovarea independenței financiare și intelectuale pentru persoanele de toate vârstele cu ADN antreprenorial.

Avem această viziune... pentru că, în absența independenței intelectuale, independența financiară valorează puțin. Nu vrem să ne concentrăm doar pe bogăția materială, ci vrem ca oamenii să se concentreze și pe sensul activității lor. Aceste două dimensiuni conduc la o dezvoltare reală, durabilă, care permite oamenilor să valorifice oportunităților viitorului lor internațional.

Valori

Educație 360 grade.Educația este un construct social în care partenerii din cadrul procesului educațional (studenți, profesori, personal administrativ, părinți, mediul de afaceri, comunitatea locală, ONG-urile, instituțiile politice, instituțiile relevante naționale și internaționale... și lista rămâne deschisă) acoperă diferite frecvențe ale realității și co-creează viitorul. Vrem să integrăm cât mai multe aspirații în... parteneriat.

Antreprenoriat

Educația trebuie să fie utilă, să ofere instrumente studenților pentru a deveni independenți. Curajul de a pune în aplicare idei mărunte care duc la realizări mărețe, provocarea rezolvării problemelor de nerezolvat, începutul timid, lecțiile învățate din eșec, satisfacția succesului, toate acestea sunt... de neprețuit.

Inovare

Treptat, îmbunătățim ceea ce facem, zi de zi, clasă cu clasă, articol cu articol și proiect cu proiect. Educația înseamnă să te joci cu "piese Lego", iar în acest joc numărul de piese și explicațiile oferite, precum și varietatea combinațiilor și diferențierea unică pe care acestea o oferă... sunt vitale.

Diversitate și multiculturalism

Educația în domeniul afacerilor ar trebui să ofere tuturor acces transparent la oportunități de învățare. Educația este o ușă către libertate. În plus, învățarea ar trebui să includă cât mai multe studii de caz, cunoștințe, valori și perspective poziționate în cât mai multe contexte culturale. Modul în care predăm / învățăm este profund influențat de patrimoniul nostru cultural, dorindu-ne să ne dezvoltăm identitatea la nivel... etic și internațional.

Agilitate

Suntem provocați de dinamismul mediului, de frecvența, magnitudinea și viteza schimbării. Vrem ca educația să nu mai reacționeze și să înceapă să profite de oportunitățile pe care le oferă piața și mediul... proactiv.

Învățare pe tot parcursul vieții

Educația nu se oprește după licență, după master sau chiar doctorat. Nu se oprește după primul loc de muncă sau chiar după un succes fulminant, ci continuă pentru totdeauna, ajutându-ne să oferim sens vieții noastre, crescându-ne nivelul... așteptărilor.

Comunitate și oportunitate

Dezvoltarea pe termen lung a unei culturi organizaționale creează oportunități pentru toți. Dezvoltarea unei rețele durabile de studenți și absolvenți facilitează tranziția de la educație la practică și dă naștere unei comunități care înțelege importanța ajutorului reciproc, devenind fiecare în ultimă instanță... căutători de talente.

De ce Facultatea de Business?

Cateva motive pentru care sa alegi Facultatea de Business

Toate programele noastre – de la nivel licenţă la cursurile de masterat şi la programele de dezvoltare profesională – sunt concepute cu o abordare unică şi inovatoare de învăţare, care s-a dovedit că poate pregăti oameni de afaceri cu spirit antreprenorial dezvoltat şi cu abilitatea de a concura la un nivel înalt de performanţă într-un mediu de business aflat sub presiunea schimbărilor rapide.

Facultatea de Business a devenit în timp, prin excelenţă în procesul de învăţare şi dezvoltare, o facultate de afaceri puternică la nivel regional, cu conexiuni în mediul de afaceri local şi internaţional. Acesta este motivul pentru multe întreprinderi de top încearcă să îşi selecteze viitorii angajaţi direct de pe băncile facultăţii noastre. Este, de asemenea, motivul pentru care şcoli de business din întreaga lume aleg să încheie parteneriate şi să creeze programe de tip dublă diplomă cu noi: avem peste 40 de universităţi partenere ale Facultăţii de Business.

Mediul de afaceri, lumea, in general, sunt într-o continuă schimbare. Noi, Facultatea de Business, am observat şi înţeles acest dinamism cu ajutorul Consiliului Consultativ, format din mari personalităţi ale mediului de afaceri din Cluj-Napoca, alte oraşe din România şi din străinătate, şi am creat programe de studiu orientate spre practică, prin care absolvenţii nostri se vor integra mult mai uşor pe piaţa forţei de muncă.

Ne-am asumat obiectivul vostru, al studenţilor Facultăţii de Business: reuşita voastră este şi a noastră. De aceea, fiecare program de studii, fiecare acţiune din cadrul Facultăţii de Business este gândită pentru a ne conduce, împreună, spre ceea ce studenţii caută: să aibă aceleaşi oportunităţi de studiu ca în cele mai bune facultăţi de profil la nivel internaţional, să li se ofere ocazia de a obţine cunoştinţele şi abilităţile care să îi facă respectaţi şi apreciaţi la noi în ţară şi în străinătate, să fie conectaţi în permanenţă la mersul vieţii de afaceri, sociale, academice, să păstreze o experienţă memorabilă de studiu, dar şi de viaţă studenţească, iar în final să câştige şanse reale de a-şi găsi locul de muncă dorit.

Toţi profesorii noştri au o conduită morală deosebită, sunt cercetători recunoscuţi internaţional în domeniul lor şi pun pe primul loc dorinţa de a le da studenţilor tot ce au nevoie pentru a deveni cei mai buni. Urmărim să fim mereu în pas cu noutăţile din practică, de aceea încercam să selectăm profesori care au în spatele lor şi experienţă profesională în mediul de afaceri. Totodată, pentru a face studenţii să înţeleagă mai bine cum teoria este folosită în rezolvarea problemelor concrete de pe piaţă, invităm constant experţi şi manageri din companiile cele mai performante, care le transmit studenţilor, prin studii de caz, din experienţa lor.

Am construit facultatea noastră în jurul acestor principii şi suntem pasionaţi de ele, deoarece de-a lungul anilor am demonstrat că ele sunt cheia pentru a pregăti absolvenţi care vor avea o carieră de succes în mediul de afaceri actual.

Acreditari internationale

Facultatea de Business are toate programele acreditate de catre Agenția Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior. De altfel, in urma evaluarilor institutionale institutia noastra si-a menţinut calificativul “Grad de Încredere Ridicat” acordat de Consiliul Naţional ARACIS.

NIBS International Accreditation a fost lansat în 2008. Acreditarea NIBS nu este concepută ca un concurent pentru alte organisme, cum ar fi AACSB sau EQUIS; mai degrabă, se concentrează asupra gradului în care o școală de afaceri a devenit internațională în toate aspectele organizației sale. Sistemul de acreditare NIBS poate fi folosit ca supliment la alte acreditări, precum și ca un premiu în sine, în special pentru instituțiile angajate în internaționalizare "profundă".

Facultatea de Business a primit acreditarea NIBS în 2015, în urma unei vizite a comitetului de acreditare.

Facultatea de Business este membru al AACSB din 2013 și în 2018 a primit aprobarea de a intra în procesul de acreditare in domeniul business. Participarea la acest proces nu înseamnă că Facultatea de Business este acreditata de catre AACSB, dar arată că standardele institutiei noastre sunt la un nivel ridicat.